Donald Trump – definitia succesului in afaceri
„Nu te opri niciodata. Chiar daca in fata ta se afla un zid, treci prin el” – este una din regulile de business pentru Donald Trump, celebrul om de afaceri care a cladit un imperiu imobiliar si hotelier, plus o lume a entertainment-ului bazata pe cazinouri si sport. Cu un portofoliu impresionant, propriul sau nume a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, asociat cu luxul la superlativ.
Trump este unul dintre putinii oameni care au inteles ce inseamna „American Dream”, iar viziunea sa a atras atat respectul partenerilor de business cat si invidia adversarilor. Folosindu-si propria notorietate, Donald Trump nu s-a limitat doar la cazinouri si hoteluri, ci si-a indreptat atentia si catre alte industrii in care a castigat teren cu produsele lansate: colectia de imbracaminte pentru barbati Donald J. Trump, un parfum care-i poarta numele, apa minerala Trump Ice, vodca Trump, revista Trump si cartile despre filosofia lui de viata. Pana si propriile case de vacanta le-a transformat in afaceri profitabile, cum ar fi resedinta din Palm Beach care a devenit club privat, cu o taxa de intrare in jur la 100.000 de dolari si o taxa anuala de 6.500 de dolari. Celebrul antrepremor american Donal Trump si-a mai adaugat pe lista de hoteluri inca o locatie ultraluxoasa: Trump SoHo din New York. Hotelul are 46 de etaje si 391 de camere, fiind amplasat in centrul Manhattan-ului. Piesa de rezistenta a hotelului este penthouse-ul aflat la ultimul nivel al cladirii.
*credit photos as “Phillip Ennis for Trump SoHo New York”
Trump International Hotel and Tower New York
Turnul care initial purta numele de „Golf – Western Tower” a fost cumparat de Donald Trump in 1997, moment in care era considerat una dintre cele mai urate cladiri din Statele Unite. Miliardarul a fost atras de pozitionarea acestui turn ultracentral si a crezut in potentialul turistic pe care il oferea Central Park Wes, aflat in apropiere. Astfel, transformarea in cel mai luxos si apreciat hotel a fost incredintata arhitectului Philip Johnson, care a reusit sa-i implineasca lui Donald Trump visul.
Cladirea a fost practic remodelata si imbracata intr-o teaca de otel si sticla, urmand in linii mari chiar viziunea lui Trump privind aceasta constructie. Astazi, hotelul se potriveste cu proprietarul sau, fiind foarte cunoscut drept hotelul in care luxul predomina pana in cele mai mici detalii. Trump International Hotel se desfasoara intre etajul 3 si 17, restul de 52 de etaje fiind destinate apartamentelor private. Sofisticat, ascuns intr-o cladire imensa, hotelul isi merita pe deplin cele 5 stele si este poate cel mai potrivit loc din care sa incepeti descoperirea New York-ului.
*credit all photos to Trump Hotel Collection
Cele 167 de camere ale hotelului au ferestre imense, ce pornesc de la podea si se termina in tavan, oferind o priveliste care iti taie rasuflarea. Oaspetii au la dispozitie tehnologie de ultima generatie si un asistent personal, gata oricand sa indeplineasca orice dorinta. Delicatesele culinare sunt oferite de bucatari celebri in cadrul restaurantului Jean Georges cu specific frantuzesc, dar la cerere poate fi preparata mancarea favorita. Decorul pune accentul pe stilul contemporan, modern, dar nu lipsesc elementele Art Deco, de tipul veiozelor si masutelor de cafea, care asociate cu verdele pal sau culoarea scortisoarei, dau o nota de rafinament incaperilor.
Trump International Hotel & Tower Waikiki Beach
Adresandu-se familiilor, cuplurilor de indragostiti si turistilor de lux, acest senzational resort insular pune la dispozitia oaspetilor sai amenajari incantatoare si servicii cu manusi albe, la cativa pasi de faimoasele plaje din Waikiki. Tot aici puteti intalni cele mai vibrante distractii, buticuri exclusive si restaurante de clasa, aliniate pe faleza Waikiki Beach Walk. Bucurandu-se de privelistea Pacificului care iti taie respiratia, siluetele zgarie norilor din Honolulu sau de imaginea incredibila a Diamond Head, resortul dispune de camere si apartamente de lux, bai imbracate in marmura, bucatarii stil gourmet cu dotari Wolf, Sub-Zero si Bosch, dar si vin din crama proprie; un centru fitness cu dotari ultra-moderne; servicii furnizate de Trump Attaché si un adevarat rasfat de tratamente la The Spa at Trump.
*credit all photos to Trump Hotel Collection
Trump Taj Mahal
Cladirile in care s-au investit sume uriase de bani au transformat satul linistit de pescari de la capatul insulei Absecon, intr-un loc cautat de cei mai bogati oameni din lume. Trump Taj Mahal este pozitionat pe Boardwalk – New Jersey si a fost construit pe masura tuturor cladirilor Trump: grandios, luxos si spectaculos. Este o investitie in valoare de aproximativ 1 miliard de dolari si locul unde Donald Trump reprezinta o recomandare pentru unul dintre cele mai mari cazinouri din Atlantic City. Aici au fost inaugurate primele restaurante Il Mulino si Trattoria Il Mulino din Atlantic City, unele dintre cele mai vestite branduri gastronomice din Italia, iar cele 13 cazinouri cu jocuri specifice, au facut din Trump’s Taj Mahal una dintre cele mai puternice destinatii din zona. Sala privata pentru poker este cu adevarat exlusivista, locul in care candelabrele de cristal lumineaza mesele de joc, fantanile arteziene impletesc picaturile de apa cu jocurile de lumini, iar muzica invadeaza interiorul prin sistemele audio de ultima generatie, instalate direct in pereti.
Este un spatiu cu intimitate desavarsita, aici avand acces doar jucatorii care pariaza sume ce pornesc de la cateva mii de euro si chelnerii imbracati in smoking, care apar langa mese doar daca ati intors capul. Costumul si rochia de seara sunt obligatorii pentru cei care pasesc in acest spatiu sacru pentru pasionatii de jocuri de noroc. In alta ordine de idei, jucatorii cazinourilor se pot caza la Turnul Chairman, ultimul lansat in asa-zisul oras Trump, compus din mai multe cladiri de birouri si hoteluri. Constructia are 36 de etaje, 782 camere de hotel, printre care 74 de apartamente, si 8 penthouse, investitia ridicandu-se la 255 milioane dolari. Fiecare camera este dotata cu o plasma high-definition de 50 inch, acces la internet wireless, statie iPod si multe alte facilitati. Designul interior apartine agentiei Hirsch Bedner Associates din California, culorile alese alternand intre nuante de maron, auriu si rosu.
Trump International Hotel & Tower Chicago
Trump International Hotel & Tower Chicago, construit in 2007, este un hotel de 5 stele cu un decor unde poti avea o experienta unica Spa& Wellness . Trump International Hotel & Tower Chicago se afla la 1 km de centru orasului Chicago, are 92 etaje si 423m in inaltime.
Trump International Hotel Las Vegas
Situat in Las Vegas, acest hotel de suite ofera servicii de spa de lux, o piscina in aer liber, iPod docking station si o zona de relaxare. Toate baile dispun de o cada de jacuzzi si un televizor incorporat in oglinda din baie. Cazandu-va la Trump International Hotel & Tower, veti fi aproape de foarte multe puncte de interes, atractii precum The Las Vegas Strip, The Strip si Ka Theatre – Cirque du Soleil. Distanta dintre hotel si McCarran (LAS) Airport este la 5 km. Aproape de centrul de afaceri Sands Expo.
*credit all photos to Trump Hotel Collection