Startul vanzarilor pentru Porsche 918 Spyder hybrid

Pentru a asigura exclusivitatea modelului 918 Spyder, productia automobilului cu doua locuri este limitata la nu mai mult de 918 unitati. Cu cat mai repede un client isi va comanda autovehiculul, cu atat mai repede ii va fi livrat, deoarece productia este initializata in aceeasi secventa in care sunt receptionate comenzile. Productia
modelului 918 Spyder este programata sa inceapa pe 18 septembrie 2013, la uzina principala Porsche, din Stuttgart-Zuffenhausen, procesul de productie fiind cvasi manual. Livrarea primelor exemplare va incepe in luna noiembrie 2013. Trasaturile de design sunt derivate din cele ale modelelor sport Carrera GT si Porsche 917 precum si din cele ale lui RS Spyder, masina fiind modelata foarte asemanator cu conceptul din 2010.

Totusi, spre deosebire de concept, versiunea pentru productie a modelului cu doua locuri, care are la baza un sasiu monococ din plastic ranforsat cu fibra de carbon, dispune de un sistem de panouri demontabile manual, pentru plafon, care pot fi depozitate in compartimentul frontal pentru bagaje. 918 Spyder este propulsat de un tip unic de sistem hibrid plug-in. Acesta consta intrun motor V8 de turatie mare, cu o cilindree care depaseste patru litri si o putere de peste 368 kW (500 CP). Unitatea de propulsie centrala are la baza motorul de curse al modelului de succes Porsche RS Spyder, care a furnizat dovezi impresionante ale eficientei sale, prin victorii multiple la Michelin Green X Challenge din American Le Mans Series, la Le Mans Series si la Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Transmiterea puterii la rotile din spate se face prin intermediul unei cutii de viteze compacte, cu sapte trepte, Porsche-Doppelkupplungsgetriebe (PDK). Aceasta este completata de doua motoare electrice – unul pentru puntea fata si unul pentru puntea spate – cu o putere combinata de cel putin 160 kW (218 CP). Aceasta configuratie ofera o tractiune integrala,variabila inovatoare, cu controlul independent al fortei de propulsie pe ambele punti. Unitatea de stocare a energiei este o baterie litiu-ion, racita cu lichid, care poate fi incarcata de la o priza obisnuita, si care ofera o autonomie de peste 25 km in ciclul NEDC, in mod de propulsie pur electric. Timpul de incarcare depinde de reteaua electrica a fiecarei tari, acesta fiind, de exemplu, de aproximativ trei ore in Germania. Este planificata si o optiune de incarcare rapida, pentru a reduce si mai mult timpul de incarcare.
Consumul mixt al modelului 918 Spyder in ciclul NEDC (ECE-R 101) este anticipat sa fie 3,0 l/100 km, rezultand emisii de CO2 de 70 g/km. In ciuda acestui fapt, automobilul supersport ofera performante de cel mai inalt rang. Accelereaza de pe loc pana la 100 km/h in maximum 3,2 secunde si are o viteza maxima de peste 320 km/h. Aceasta inseamna ca Spyder va putea parcurge o tura pe Nordschleife la Nürburgring in mai putin de sapte minute si 30 de secunde – depasind Porsche Carrera GT, care are nevoie de sapte minute si 32 secunde. Viteza maxima in modul de propulsie pur electric este de 150 km/h. Pentru a face mai placut timpul de asteptare pentru 918 Spyder, Porsche ofera tuturor clientilor care comanda aceasta masina, posibilitatea exclusiva de a achizitiona un 911 Turbo S “Edition 918 Spyder”, de asemenea limitat la nu mai mult de 918 unitati.
Din punct de vedere vizual, atat in interior, cat si la exterior, editia speciala este inspirata din caracteristicile individuale ale modelului 918 Spyder. Design-ul include elementele verzi, distincte, si logourile si cusaturile partial brodate, indicatoarele de pe panoul de instrumente, ecranul specific PCM si pragurile iluminate. Emblema de editie limitata, de pe capacul torpedoului, poarta acelasi numar ca si automobilul 918 Spyder, pe care clientul l-a comandat. De asemenea, 911 Turbo S “Edition 918 Spyder” poate fi comandat in aceeasi culoare. Atat tehnologia cat si echipamentul de baza al noului 911 Turbo S “Edition 918 Spyder” au la baza modelul 911 Turbo S de 530 CP (295 kW). In cazul editiei speciale, echipamentul standard, deja cuprinzator, este completat de un interior din piele, o versiune speciala a instrumentelor de bord si elemente aditionale din carbon, atat in interior, cat si la exterior. 911 Turbo S “Edition 918 Spyder” este oferit in acelasi timp cu debutul vanzarilor modelului 918 Spyder, livrarile debutand in luna iunie 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *