Romania inclusa in noul proiect “Confindustria Balcani”

Pe 13 octombrie, la Sofia, a avut loc Adunarea Generala care a marcat nasterea Confindustria Balcani in prezenta Vice-Presedintelului confederatiei, Edoardo Garrone. In primul Consiliu al Confindustria Balcani a fost ales Presedinte, Massimo Bartocci, actualul Presedinte al Confindustria Bulgaria, iar Vice-Presedinte Luca Serena, actualul Presedinte al Unimpresa Romania. Noua confederatie din Balcani cuprinde urmatoarele tari: Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia si Romania  si a fost creata cu scopul precis de a sprijini internationalizarea italiana in aceasta zona geografica. Confindustria, care anul acesta a sarbatorit 100 de ani de la infiintare, a dat nastere in acest caz celui mai important case history a sistemului asociativ italian in strainatate.
Infiintata in 1910, Confindustria este principala organizatie ce reprezinta societatile industriale si de servicii din Italia. Ea aduna la un loc, in maniera voluntara, 142.762 societati de diferite dimensiuni cu un total de 5.235.029 angajati.Valoarea care sta la baza acestei organizatii de intreprinzatori este convingerea ca libera exercitare a activitatii economice, intr-un context de economie de piata, reprezinta factori de dezvoltare si de progres pentru intreaga societate.Confindustria, in baza statutului sau, isi propune sa contribuie, alaturi de institutiile politice si de organizatiile economice, sociale si culturale, nationale si internationale, la cresterea economica si la progresul social al tarii. In acest sens Confindustria reprezinta exigentele si propunerile sistemului economic italian in fata principalelor institutii politice si administrative, inclusiv Parlamentul, Guvernul, organizatiile sindicale etc. Aceleasi valori si aceleasi scopuri vor reprezenta principalele target-uri ale Confindustria Balcani si prin urmare a tuturor asociatiilor care adera la Confindustria, in interesul societatilor italiene prezente in aceste tari. Confindustria Balcani nu reprezinta o structura superioara fata de activitatea fiecarei tari ci o structura de coordonare a sistemului asociativ in diferite tari si reprezinta un punct de referinta si de orientare pentru societatile italiene din zona balcanica.
Unimpresa Romania, infiintata in iulie 2003 este Asociatia care numara cele mai multe societati cu capital italian asociate, devenind asadar un punct concret de referinta pentru toate celelalte asociatii care au aderat la aceasta initiativa. Experienta Unimpresa Romania, acumulata in ultimii 7 ani, a oferit o contributie importanta la constituirea Confindustria Balcani. Iata de ce, presedintele Unimpresa dl. Luca Serena care a facut parte timp de 8 ani din Comisia pentru Internationalizare a Confindustria, a fost ales Vicepresedinte. Unimpresa Romania este astazi singura structura asociativa straina recunoscuta si acreditata de catre Guvernul Romaniei ca “patronat” sau parte sociala recunoscuta oficial. Confindustria Balcani va avea sediul la Roma in acelasi cladire cu cel al Confindustria.
Share this:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *