BankingTIME FOR MONEY

Grecia – Sabia lui Damocles atarna deasupra pietelor financiare

Un raport intocmit de Raiffeisen Bank International AG (RBI) Austria referitor la situatia din Grecia si efectul ei asupra pietelor financiare arata ca: ·        Ratele de crestere din zona euro vor varia puternic in 2011
·        Criza datoriei Greciei este un test pentru zona euro
·        Datele macroeconomice si rezultatele corporatiilor sunt importante pe termen scurt
·        Euro beneficiaza de evolutia ratei Bancii Centrale Europene
·        Alocarea activelor: evaluarile favorabile si perspectivele pozitive de castig justifica ridicarea ratingului actiunilor la “neutru”
“Efectele dramatice pe care Grecia le-a avut asupra activitatii economice din Europa ar trebui sa scada in intensitate”, estimeaza Peter Brezinschek, analistul sef al Raiffeisen Bank International AG (RBI). Desi umbrite de evolutia datoriei Greciei, atat zona euro cat si pietele emergente au cunoscut o crestere puternica in prima jumatate a lui 2011 – singura dezamagire reprezentand-o Statele Unite. “Ne asteptam la o dezvoltare in oglinda in cea de-a doua jumatate a anului. Cifrele macroeconomice si rezultatele corporate ar trebui sa se bucure din nou de atentie pe masura ce drama Greciei se va diminua. Cu toate acestea, posibilitatea inrautatirii crizei grecesti continua sa planeze asupra pietelor financiare, asemenea sabiei lui Damocles”, a explicat Brezinschek, care conduce Raiffeisen Research.  
Helge Rechberger, specialist in pietele de actiuni, se asteapta ca trecerea Greciei peste perioada de criza si rezultatele trimestrului doi sa incurajeze investitiile in activele considerate mai riscante: “din moment ce perspectivele pentru profit raman peste medie iar evaluarile sunt favorabile, ratele de actualizare ar trebui sa stimuleze activitatea de cumparare atat pentru actiunile cat si pentru obligatiunile segmentului corporate”. Rechberger se asteapta ca performanta mai slaba a pietelor emergente sa se apropie de sfarsit in cursul trimestrului trei. Rechberger considera ca principalele domenii vor fi IT, energie, materii prime, industrie si finante.
Cresterea economica incetineste in zona euro
Dupa un start bun al zonei euro la inceputul lui 2011, analistii Raiffeisen Research se asteapta ca aceasta dinamica sa incetineasca in cea de-a doua jumatate a anului. Cu toate acestea, zona euro ar trebui sa aiba o rata de crestere de 2 procente in 2011. Ca si in anul precedent, aceasta medie este rezultatul unor diferente colosale in ratele de crestere ale PIB-urilor diferitelor tari. Pe de-o parte, motorul zonei euro, format din tari precum Germania si Austria, a recuperat deja pierderile din 2009: “pentru 2011, ne asteptam la o rata de crestere de 3,3% pentru Austria si de 3,6% pentru Germania” spune Brezinschek. “Pe de alta parte, Portugalia si Grecia raman in recesiune, scaderea de peste 3% a PIB-ului Greciei fiind cea mai mare din intreaga zona euro”.
Cu toate acestea, evolutia economica ar trebui sa fie mai omogena in 2012, reflectand rezolvarea crizei datoriei suverane. Cu toate acestea, implementarea masurilor necesare acestei evolutii ar putea genera turbulente pe parcursul anului. “Acest subiect ar putea sa fie din nou de interes pentru investitorii de pe pietele financiare, indeosebi in primavara lui 2012, atunci cand vor fi publicate datele referitoare la deficit si datorie, precum si noile planuri de buget”, spune Brezinschek.
Criza datoriei Greciei este un test pentru zona euro
Criza datoriei Greciei s-a inrautatit in ultimele saptamani. Consecintele greu de anticipat ale restructurarii datoriei Greciei explica respingerea constanta de catre BCE a restructurarii non-voluntare si, conform analistilor, sta la baza presupunerii ca Grecia va putea astepta, pe termen mediu, sprijin financiar din partea partenerilor sai din zona euro. “Totusi, asta presupune ca guvernul grec va adopta noi masuri de reforma si va implementa programul de privatizare, acesta reprezentand de fapt si principalul risc al acestui scenariu. Posibilitatea ca ajutorul UE/FMI sa nu isi atinga scopul din cauza unei lipse a vointei de a face reforma in Grecia precum si faptul ca tara nu isi va mai putea indeplini obligatiile de plata nu sunt un risc neglijabil” explica Brezinschek.
Cu o injectie de fonduri UE/FMI si o noua orientare a Greciei catre aspectele structurale si de crestere, situatia ar trebui sa se detensioneze temporar, incepand din a doua jumatate a anului. Pe termen lung, economistul sef al RBI, Brezinschek, se asteapta la o restructurare a datoriei suverane a Greciei: “acest lucru este posibil doar daca Grecia anunta un excedent bugetar”.
Statele Unite: Rate de crestere ale PIB-ului mai mari in a doua jumatate a anului
“Asa cum anticipasem in ultima noastra evaluare, cresterea masiva a preturilor combustibilului intre martie si mai a sugrumat, in trimestrul doi, consumul privat din Statele Unite”, observa Brezinschek. Cu toate acestea, pornind de la situatia mai buna de pe piata muncii, analistii RBI prezic o intoarcere la rate mai inalte de crestere a PIB-ului in Statele Unite in cea de-a doua jumatate a anului, ajungandu-se la o rata de crestere de 2,7 procente in 2011.
Varful inflatiei va fi atins in curand
In mai, nivelul inflatiei in zona euro era de 2,7% p.a., semnificativ peste cele 2 procente p.a. prognozate de Banca Centrala Europeana. Cu toate acestea, Brezinschek considera ca inflatia nu a atins inca punctul de maxim si ar putea urca pana la 3% in iulie. “Dar aceasta crestere prognozata nu este cauzata de vreo crestere generala a preturilor pentru toate bunurile si serviciile; mai degraba, ea reflecta cresterea preturilor energiei si alimentelor. Ne asteptam ca ratele inflatiei sa isi revina in a doua jumatate a anului”, adauga el.
Din moment ce inflatia nu va atinge punctul de maxim decat in lunile de vara, Brezinschek se asteapta ca rata dobanzii Bancii Centrale Europene sa ajunga in iulie la 1,5%. Tinta pentru aceasta prima faza a cresterilor pare sa fie 2%. Referitor la Rezerva Federala americana, Brezinschek se asteapta sa existe o amanare pana in 2012 a cresterii ratei dobanzii, din cauza ingrijorarii Fed referitoare la cresterea economica slaba din Statele Unite.
EUR/USD: Un posibil nivel de 1,5
Evitarea unui colaps al datoriei publice in Grecia si atitudinile diferite ale Bancii Centrale Europene si ale Fed-ului american referitoare la prime rate ar trebui sa aduca beneficii euro. “Rata de schimb EUR/USD ar putea sa atinga pentru scurt timp un nivel de 1,5” anticipeaza Brezinschek. Analistii Raiffeisen Reseach au o viziune mai nuantata referitoare la evolutia francului elvetian fata de euro. In timp ce o cadere la 1,1 ar fi evitata odata depasita criza financiara din Grecia, asteptarile sunt pentru un nivel cuprins intre 1,2 si 1,25 pentru rata de schimb EUR/CHF in cea de-a doua jumatate a anului.  
Obligatiunile guvernamentale: castiguri usor in crestere in trimestrul trei
Expertii Raiffeisen Reseach se asteapta ca atat incercarea de a tempera criza datoriei cat si perspectivele de crestere a PIB-ului Statelor Unite ar putea sa lipseasca obligatiunile guvernamentale pe termen lung de pe ambele parti ale Atlanticului de rolul lor traditional de “colac de salvare”. “Asta ar conduce la castiguri usor in crestere in trimestrul trei, fara o reducere semnificativa a disparitatilor din cadrul zonei euro”, spune Brezinschek. Din aceasta cauza, el recomanda ca “oricine nu se asteapta la un colaps imediat al Greciei sau ca economia americana sa cada din nou in recesiune sa evite obligatiunile pe termen lung indeosebi la nivelul actual al ratei dobanzii. Cu toate acestea, evolutia ratei dobanzii a Bancii Centrale Europene ar putea pune presiune asupra obligatiunilor pe termen scurt in Germania si sa conduca la o temperare a curbei de castig.
Pietele de actiuni si obligatiuni: recomandare de cumparare pentru obligatiunile corporate si anumite piete financiare.
Pietele de actiuni din zona euro isi indreapta atentia catre situatia datoriei din Grecia. Rechberger se asteapta ca evolutia evenimentelor din urmatoarele cateva saptamani sa depinda de masura in care guvernul grec reuseste sa depaseasca obstacolele. Analistul considera ca depasirea votului de incredere in Parlamentul grec este doar unul dintre pasii care trebuie facuti, si nu ar trebui privita cu optimism exagerat. “Desi consideram pozitive atat tendinta profiturilor companiilor cat si evaluarile, ramanem precauti in ceea ce priveste evolutia pietelor de actiuni in zona euro in urmatoarele cateva luni”, spune Rechberger.
Expertul financiar recomanda “pastreaza” in cazul actiunilor americane: “in momentul de fata, par sa existe o serie de piedici in calea pietelor de actiuni. Cu toate acestea, majoritatea celor mai importanti indici sunt la niveluri mai inalte decat cele la care au inceput anul. Odata cu fluxul mai pozitiv de stiri referitoare la datorie si la stabilizarea principalilor indicatori economici, pietele de actiuni ar trebui sa isi reia incet dar sigur cursul ascendent”.
Pentru urmatoarele trei luni, expertul recomanda cumpararea obligatiunilor corporate din zona “investment grade” si “high-yield”. Pentru urmatoarele 12 luni, el prevede si o evolutie pozitiva a marjelor din aceste doua segmente si de aceea recomanda “cumpara” pentru obligatiunile corporate non-financiare. “Cu toate acestea, ne asteptam ca riscurile sa creasca in prima jumatate a lui 2012 din cauza crizei inca nerezolvate a datoriei suverane din zona euro. In opinia noastra, indexul high-yield ar trebui sa depaseasca indexul “investment-grade” in baza castigurilor totale pana la sfarsitul anului“, explica Rechberger.
Alocarea activelor
Desi problemele datoriei suverane in statele industriale din Vest reprezinta un risc pentru preturile actiunilor, analistii Raiffeisen Research realizeaza o ajustare a ponderii actiunilor din portofoliul propriu de la -5 la neutru. “Mai presus de toate, evaluarile favorabile si perspectivele pozitive de castig corporate sustin castigurile de pret. In plus, costurile scazute cu materiile prime au redus presiunea asupra marjelor, fapt ce va avea un impact pozitiv rapoartele din trimestrul doi. Chiar si in conditii de incertitudine, acesti factori incurajeaza investitia in actiuni”, explica Brezinschek. “Daca problema Greciei se estompeaza cumva in fundal, vestile pozitive referitoare la economie si companii vor avea din nou un impact mai mare asupra pietelor financiare, lucru de care vor beneficia actiunile si obligatiunile corporate”.

Share this:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *