Cu Best Ballads, Holograf își dărâmă propriile recorduri

”Best Ballads”, concertul de Valentines Day de la Sala Palatului, a însemnat un nou succes în cariera trupei Holograf. După câțiva ani de când nu au mai celebrat, alături de public, Sărbătoarea Iubirii, cei 5 muzicieni au revenit la Sala Palatului pentru un concert de excepție, în cadrul căruia au cântat baladele emoționante care au bucurat, cu magia lor, generații întregi de indrăgostiti.

Timp de mai bine de două ore, cei peste 5000 de spectatori au cântat la unison hit după hit cu Holograf și colaboratorii lor. ”Ochii tai”, „Cât de departe”, “Sa nu-mi iei dragostea”, “Esti așa frumoasa”, “Ti-am dat un inel” și “Dragostea mea” au stârnit emoție, amintiri de demult și nostalgii. Pe piesa „Și băieții plâng”, domnii prezenți în sală au fost ironizați și răsfățați de comentariile lui Dan Bittman, aflat într-o formă de zile mari.

Foto: Petru Ivu

Așa cum ne-au obișnuit la concertele majore din ultimii ani, cum au fost ”Vedere de la Costinesti” sau ”Unplugged la Teatru”, invitat special a fost talentatul muzician Adrian Naidin, căruia Dan Bittman i-a lăudat nu doar talentul de violoncelist, ci și vocea superbă, promițând o colaborare cu el în viitor. ”Mama” a stârnit nostalgie în inimile spectatorilor și doruri nemărturisite, dar și aplauze îndelungi. Piesa ”Ochii tai”, cântată împreună cu Marius Bațu și Adrian Naidin, a pus în valoare și mai mult măiestria muzicală, interpretarea emoționantă și metaforele unice din playlistul Holograf.  O altă invitată specială a fost saxofonista Doina Spătaru, împreună cu care au cântat piesa ”Așa frumoasă”.  În aplauzele îndelungi ale unei săli arhipline, muzicienii de la Holograf și invitații lor și-au luat la revedere pe celebrul hit ”Banii vorbesc”, din perioada Costinești, când aveau și câte 100 de concerte unul după altul, după cum își amintesc artiștii. Fără îndoială, toate concertele Holograf ținute cu casa de bilete închisă, sunt încununarea celor 40 de ani de carieră, 18 albume lansate și zeci de hituri care fac parte din viața noastră de generații întregi. Evenimentul a fost organizat de Sublime România și promovat de HTag PR.

Share this:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *